Dragostea Translucida


Oare cand devine dragostea translucida? Cand sunt plecarile mai dese? Cand sunt tacerile mai apasatoare? Cand chipul iubit se pierde in negura uitarii? Sau cand atingerile nu mai electrizeaza inima, minte, simtire sau gandire? Cate din dragostele trecute au devenit translucide spre a face loc intensitatii de culori a celor ce au venit? Unde pleaca aceste translucide fapturi ce au devenit iubirile trecute? Pe care stele isi gasesc oare culcusul de lumina? Sau de intuneric poate. Translucidele foste iubiri. In ochii mei nu mai joaca luminite nascute din fericirea dialogului cu tine. Mi-ai suspendat permisul de libera trecere inspre intelegerea zvarcolirilor tale interioare si ai sugrumat dragul cu care ma luai in brate, la greu. Capitulez la granita dintre noi doi. O dara de intuneric tulbure, trasa inegal de-o mana neatinsa de vreun talent artistic, imi inspaimanta respiratia. Acolo obisnuia sa fie lumina, simtirile se distingeau diafan, pe fundalul sonor al iubirii nepereche. Un gand greu ca o piatra de moara imi atarna mintea intr-o parte. Transcede in orb bezna, lovindu-se frontal de constiinta realitatii prezente. Tu, alter-ego al meu, pe care odinioara te intuiam dincolo de translucid, ai devenit opac si mut!